Steaua, deszăpezeşte-ne!

16 February 2012
By

Moto: Vine, vine primăvara!/ Steaua bucură iar ţara.

De vreo 10 ani, Casa Fotbalului românesc este acoperită de un strat gros de nămeţi, proveniţi din înfrângeri succesive. Acoperişul stă să se prăbuşească sub povara golurilor primite de Naţională, ca să nu mai vorbim de scatoalcele încasate de echipele de club.

Nimeni nu se gândeşte să declare vreun cod colorat. Înăuntru, insensibil la viscolul de afară şi la cel din sufletele suporterilor, tronează eternul Naş al fotbalului nostru, care are senzaţia că afară se înregistrează temperaturi tropicale.

În acest tablou hibernal, care durează de prea mult timp şi întinde la maxim nervii tuturor, o echipă pune mâna pe lopeţi şi încearcă să facă o potecă dinspre Casa Fotbalului spre lumea bună. Steaua urmează exemplul propriului său patron, europarlamentarul Gigi, care de această dată merită toate laudele pentru pentru cele trei zile petrecute în burta chitului din aspra iarnă românească.

Dacă mingea sare, vrem calificare!

Ieşind dintr-o prea lungă hibernare, Steaua îi înfruntă în această seară pe olandezii de la Twente Enschede, echipa noastră încercând să sfideze atât casele de pariuri, cât şi Institutul Naţional de Meteorologie.

Cu o Stea nu se face, evident, primăvară deplină, dar schimbarea pe care o aşteaptă toţi microbiştii, sătui de un Mircea Sandu încremenit într-un proiect falimentar, poate veni doar de la aceste echipe de salahori care încă mai cutreieră Europa. Aşa cum deszăpezirea nu vine de la conducători, ci de la simplul jandarm care dă de zor cu lopata.

Steaua, deszăpezeşte-ne! Naşule, părăseşte-ne!

Foto: Brandan şi Geraldo pot fi responsabili cu deszăpezirea. Sursa: gsp.ro

Articol apărut pe Blogul lui Ioan Ivaşcu.

Post to Twitter

Tags: , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Spam protection by WP Captcha-Free

Bloguri Sport

Cluj Online

Exclusiv FOTBAL

Legături

Site-uri Oficiale Sport

Site-uri Sport

Sporturi